O pereche de căști la prețul unei cafele. Un mini-ventilator adăugat în coș ca să obținem transport gratuit. O jucărie cu lumini, un accesoriu cu baterie sau încă un dispozitiv care promite să ne facă viața mai ușoară.
Le comandăm în câteva secunde. Uneori le folosim de câteva ori. Când se strică, ne spunem că nici nu merită să încercăm să le reparăm: au costat prea puțin.
Dar prețul mic nu face să dispară materialele consumate pentru fabricarea lor, riscurile pentru utilizatori sau costurile gestionării deșeurilor. În spatele unei cumpărături aparent neînsemnate rămâne o întrebare: cine plătește pentru un produs care devine aproape imediat deșeu?
„Fast tech”: cumpărăm repede, folosim puțin, înlocuim ușor
Termenul „fast tech” descrie electronicele și produsele electrice mici și ieftine, cumpărate frecvent și percepute ca fiind aproape de unică folosință: căști, cabluri, lumini decorative, mini-ventilatoare și alte gadgeturi. Asemănarea cu „fast fashion” ține de același model de consum: prețuri mici, noutăți permanente și înlocuire rapidă.
Organizația britanică Material Focus a folosit termenul pentru a atrage atenția asupra acestui fenomen. Cercetarea sa publicată în 2023 estima că, într-un singur an, în Regatul Unit fuseseră aruncate aproximativ 471 de milioane de astfel de articole. Este o estimare pentru piața britanică, dar ilustrează dimensiunea pe care o poate atinge consumul de obiecte aparent mărunte.
Când prețul mic ne convinge să cumpărăm ceva de care nu avem nevoie
„La banii aceștia, de ce nu?”
Aici începe problema. Prețul foarte mic poate înlocui întrebarea despre utilitate. Nu mai evaluăm cât de mult ne trebuie un produs sau cât timp îl vom folosi, ci cât de puțin pierdem dacă nu ne place.
Ofertele cu termen scurt, recomandările continue și pragurile pentru transport gratuit pot transforma o achiziție planificată într-un coș plin de obiecte suplimentare. Fiecare pare o cheltuială neglijabilă. Împreună, înseamnă bani cheltuiți, spațiu ocupat și produse care trebuie înlocuite sau eliminate.
Pentru consumator, un echipament ieftin care se strică repede poate însemna o economie doar la prima comandă. Urmează o nouă achiziție, timpul pierdut și, uneori, dificultatea de a obține remedierea problemei de la un comerciant greu de identificat sau contactat.
Accesibilitatea este importantă. Tocmai de aceea, consumatorii cu bugete mici au nevoie de produse fiabile, care să le ofere o utilizare reală pentru banii plătiți.
Problema poate fi mai gravă decât un produs care nu mai funcționează
Un gadget dezamăgitor și un echipament periculos sunt situații diferite. În cazul produselor electrice, neconformitatea poate afecta direct siguranța utilizatorului.
În mai 2026, Comisia Europeană a amendat Temu cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea obligațiilor de evaluare a riscurilor prevăzute de Regulamentul privind serviciile digitale. Comisia a arătat că un procent foarte ridicat dintre încărcătoarele selectate în cadrul testării nu trecuse testele de siguranță de bază. Constatarea privește produsele investigate și obligațiile platformei; nu reprezintă o evaluare a tuturor produselor comercializate pe aceasta.
Regulile europene privind siguranța produselor se aplică și vânzărilor online. Ele prevăd obligații pentru operatorii economici și pentru platforme, inclusiv în privința identificării produselor și a persoanelor responsabile. Faptul că un obiect este expediat din afara Uniunii Europene nu îl scutește de cerințele aplicabile pe piața europeană.
Un produs care nu respectă cerințele legale aplicabile nu ar trebui comercializat în UE. Prețul mic și numărul mare de comenzi nu pot justifica o excepție.
„Poluatorul plătește” și răspunderea extinsă a producătorului: cum se leagă?
Principiul „poluatorul plătește” spune că cei responsabili pentru poluare trebuie să suporte costurile acesteia. Răspunderea extinsă a producătorului este unul dintre instrumentele prin care acest principiu este aplicat: responsabilitatea pentru un produs continuă și atunci când acesta devine deșeu.
Pentru echipamentele electrice și electronice, aceasta presupune obligații de înregistrare, raportare și finanțare a gestionării deșeurilor. „Producător” are aici un sens mai larg decât fabrica: în funcție de modul de comercializare, responsabilitatea poate reveni celui care introduce echipamentul pe piață sau îl vinde direct, inclusiv la distanță.
În România, OUG nr. 5/2015 include în definiția producătorului și comercianții stabiliți în alte state care vând echipamente direct utilizatorilor din România prin mijloace de comunicare la distanță. Legea prevede înregistrarea producătorilor și finanțarea gestionării DEEE. Comanda online nu elimină aceste obligații.
Dacă un operator vinde fără să își îndeplinească obligațiile de mediu, costurile rămân. Consecința este că acestea pot ajunge să fie suportate de ceilalți participanți la sistem și de societate, în timp ce comerciantul neconform beneficiază de un avantaj față de firmele care respectă regulile.
Contribuțiile pentru gestionarea deșeurilor pot fi reflectate în prețul produselor. Rolul sistemului este să asigure că fiecare operator responsabil participă la finanțare și că banii susțin gestionarea corespunzătoare a deșeurilor.
Ce responsabilitate au platformele online?
Pentru cumpărător, numele vizibil este adesea cel al platformei. Identitatea comerciantului, țara în care este stabilit și responsabilitățile sale pot fi mult mai puțin evidente.
Obligațiile unei platforme depind de rolul său concret: poate comercializa ea însăși produsul sau poate intermedia vânzarea unui terț. Regulile privind siguranța produselor prevăd obligații specifice și pentru platformele care intermediază, însă acestea nu trebuie confundate cu obligațiile producătorului privind gestionarea deșeurilor.
Din perspectiva protecției consumatorului și a mediului, accesul la piață ar trebui condiționat de verificări efective: cine vinde, cine răspunde pentru produs și cine îndeplinește obligațiile privind DEEE în țara de destinație.
Acolo unde regulile existente lasă goluri, ele trebuie completate cu responsabilități clare pentru platforme, inclusiv financiare. Consumatorul nu poate fi transformat în investigatorul unui lanț comercial pe care nici autoritățile nu îl urmăresc suficient.
Un produs de câțiva lei rămâne un deșeu electric
Când nu mai funcționează, o pereche de căști, o lampă decorativă sau o jucărie electrică trebuie predată separat. Valoarea mică și dimensiunea redusă nu justifică aruncarea în gunoiul menajer.
În România, deținătorii au obligația să predea DEEE către sistemele de colectare prevăzute de lege. Pentru echipamentele foarte mici, la care nicio dimensiune exterioară nu depășește 25 cm, magazinele cu suprafețe de vânzare dedicate echipamentelor electrice și electronice de cel puțin 400 m² trebuie să asigure preluarea gratuită, fără cumpărarea unui produs nou.
Colectarea separată contează și pentru siguranță. Bateriile ajunse în fluxul de deșeuri amestecate pot provoca incendii, inclusiv în timpul colectării și sortării.
Ce putem face înainte de următoarea comandă?
Câteva întrebări pot schimba decizia:
- Îmi trebuie? Ce nevoie concretă rezolvă și cât de des îl voi folosi?
- Cine îl vinde? Pot identifica și contacta comerciantul?
- Ce aflu despre produs? Sunt clare caracteristicile, compatibilitatea și avertismentele?
- Îl voi putea folosi suficient timp? Există informații despre garanție, service sau înlocuirea bateriei?
- Ce fac cu el când nu mai funcționează? Îl pot preda printr-un sistem de colectare separată?
Putem renunța la obiectele cumpărate doar pentru o reducere sau pentru completarea coșului. Putem folosi mai mult ceea ce avem, repara când este posibil și oferi mai departe echipamentele funcționale de care nu mai avem nevoie.
În paralel, autoritățile trebuie să controleze accesul produselor pe piață, iar comercianții și platformele trebuie să își asume responsabilitățile. Informarea consumatorului trebuie susținută de o piață în care respectarea regulilor este o condiție de funcționare.
O ofertă de câțiva lei poate ascunde o factură mult mai mare. Aplicarea principiului „poluatorul plătește” înseamnă ca această factură să ajungă și la cei care introduc produsele pe piață și au obligația să le finanțeze gestionarea, înainte ca ele să devină problema tuturor.